Stilurile de joc şi poziţia


Strategia de bază la Texas Hold’em este jocul tight şi agresiv. Prin ‘tight’ se înţelege faptul că joci mâinile puternice şi renunţi la mâinile slabe. Iar prin ‘agresiv’ se înţelege faptul că cel care practică acest stil de joc va face multe bet-uri şi raise-uri, dar foarte puţine call-uri. Un jucător care a ales stilul tight-agresiv va aştepta situaţiile profitabile şi le foloseşte în mod constant în avantajul său. Pe lângă strategia de bază, este important să aduni cât mai multe informaţii despre jocul oponenţilor tăi pentru a putea lua decizii mai bune.

Joacă tight

Există 169 mâini diferite de start în Texas Hold’em, iar cea mai mare parte a profitului vine doar de pe urma câtorva dintre ele, în primul rând perechile mari, cum ar fi  şi . Mâinile alcătuite din două cărţi mari de aceeaşi culoare (de ex. ) aduc şi ele deseori un profit important. Cu toate acestea însă, astfel de mâini apar destul de rar. Mult mai des vei primi mâini slabe precum  sau mâini fără niciun fel de valoare, cum ar fi . Dacă ai o mână de start slabă, iar oponentul tău are una puternică, ai un dezavantaj încă din start. Nici măcar jucătorii profesionişti de poker nu pot realiza profit pe termen lung în astfel de situaţii. Astfel, este important să renunţi la mână preflop dacă nu ai o mână de start profitabilă.

Acest stil de joc poartă denumirea de ‘joc tight’. Astfel, eşti foarte selectiv în ceea ce priveşte mâinile pe care le joci şi intri în joc doar atunci când consideri că ai un avantaj. La o masă de nouă jucători ar trebui să joci doar între 15% şi 20% dintre mâinile pe care le primeşti. Asta înseamnă că ar trebui să faci fold preflop în patru din cinci cazuri. Unii oponenţi nu vor respecta această recomandare şi vor juca aproape fiecare mână. Acest stil de joc se numeşte ‘joc loose’.

Joacă agresiv

Agresivitatea este un lucru bun în poker. Are un sens cu totul diferit faţă de alte situaţii din viaţa de zi cu zi. Să fii agresiv înseamnă să faci bet-uri şi raise-uri în mod frecvent şi să faci call-uri cât mai rar. Făcând bet-uri şi raise-uri poţi influenţa jocul în favoare ta. Acesta este motivul pentru care toţi jucătorii profesionişti de succes practică un stil de joc agresiv. Este foarte important să pariezi în mod constant atunci când crezi că eşti în avantaj. Dacă oponenţii tăi plătesc, mai mulţi bani ajung în pot. Şi asta este exact ce îţi doreşti, pentru că eşti favorit la câştigarea mâinii. Dacă în schimb toţi oponenţii aleg să renunţe la mână, ai eliminat riscul de a pierde potul curent şi astfel acest lucru este tot in favoarea ta. Prin comparaţie, dacă alegi să faci doar check, potul rămâne mic şi le oferă oponenţilor tăi şansa de a-şi îmbunătăţi mâinile şi de a câştiga banii puşi în joc.

  • Exemplu:

Ai în mână , oponentul tău are , iar flopul este , potul fiind în acest moment de $10. Ai în acest moment top pair şi deci cea mai bună mână. Oponentul tău are o mână slabă, dar poate face o chintă dacă turn-ul va fi . Să comparăm trei rezultate posibile ale acestei mâini:

  1. Dacă pariezi $5 şi oponentul tău face fold, ai câştigat $10.
  2. Dacă pariezi $5 şi oponentul tău plăteşte, potul devine mai mare. Din moment ce este foarte probabil ca tu să câştigi mâna, acesta este un caz chiar mai bun decât precedentul.
  3. Dacă nu pariezi, cel mai probabil oponentul tău va alege să facă şi el check, deci are o şansă gratuită de a prinde  şi de a câştiga apoi potul.

Astfel, este mai bine să pariezi, indiferent dacă oponentul tău plăteşte sau nu. În această situaţie un check ar fi o greşeală.

Unii jucători nu pariază dacă au o mână bună, pentru că nu vor ca oponenţii lor să facă fold. Acest lucru se numeşte ‘slow play’. Trebuie spus însă faptul că această tactică este de ce mai multe ori una greşită, pentru că aproape întotdeauna este mai bine să-ţi forţezi oponentul să facă fold decât să îi permiţi să facă o mână câştigătoare fără a investi niciun ban pentru asta. Dacă ai o mână foarte slabă şi pariezi sperând ca toţi oponenţii să facă fold, se spune că faci un bluff, sau o cacialma. Opţiunea de a blufa face pokerul un joc extrem de palpitant. Cu toate acestea, oponenţii ar trebui să fie prudenţi şi să blufeze rar. În cele mai multe cazuri este indicat pur şi simplu să renunţi la mâinile slabe şi să aştepţi mâini puternice.

Poziţie şi informaţie

Dacă pokerul ar fi jucat cu cărţile pe faţă, nu ar mai fi palpitant deloc. Toată lumea ar putea vedea cine are cea mai bună mână şi ar putea juca perfect. În realitate însă, nu poţi vedea cărţile adversarilor tăi şi astfel jocul este mult mai interesant. Este uşor de acceptat faptul că, atunci când ştii mai multe despre cărţile oponenţilor tăi, deciziile tale vor fi mai bune. Nu poţi niciodată şti cu exactitate ce cărţi au oponenţii tăi, dar de fiecare dată când aceştia acţionează, îţi oferă informaţie. Dacă cineva face bet sau raise, este foarte probabil să aibă o mână puternică. Dacă cineva alege să facă doar call, cărţile acestuia probabil nu sunt foarte slabe, dar nici foarte puternice. Dacă ai poziţie bună la masa de joc, în mod ideal în buton, eşti ultimul jucător care acţionează (sensul termenului ‘poziţie’ este explicat în articolul „Dicţionar„). Acest lucru îţi dă şansa de a vedea ce fac oponenţii tăi înainte de a lua tu însuţi o decizie.

  • Exemplu:

Eşti în buton având în mână . Această carte este una bună, dar nu foarte puternică. Având poziţie bună la masă poţi observa ce fac oponenţii tăi şi să-ţi ajustezi decizia în funcţie de acţiunile lor. Să ne uităm la două scenarii posibile:

  1. Toţi oponenţii tăi fac fold. Asta înseamnă că mai sunt doar doi jucători în mână (cei doi din poziţiile blind-urilor). Probabil ai cea mai bună mână şi astfel ar trebui să faci un raise.
  2. Un jucător din early position face un raise, iar toţi ceilalţi jucători fac fold. În această situaţie probabil eşti în dezavantaj. Un jucător aflat în acea poziţie va face raise de cele mai multe ori cu o mână puternică, de obicei o pereche mare sau . Şansa ta de a câştiga împotriva unei mâini atât de puternice este slabă şi astfel ar trebui să faci fold.

În aceste cazuri, informaţiile suplimentare pe care le-ai obţinut te-au ajutat să iei cea mai bună decizie. Dacă ai fi fost în early position nu ai fi avut aceste informaţii la dispoziţie. Scenarii similare pot fi imaginate pentru jocul pe flop. Din acest motiv este indicat să joci mai multe mâini având o poziţie bună.

Concluzie

Jucătorii începători de poker joacă de obicei un stil total opus celui prezentat în acest articol. Joacă aproape orice mână (stil loose), de cele mai multe ori aleg să facă un call în loc de raise sau fold (stil pasiv) şi nu iau în consideraţie poziţia şi astfel nu se folosesc de informaţiile disponibile. Nu este uşor, în special la început, să practici un stil tight-agresiv. Dar beneficiile vor apărea şi acest stil îţi va da un mare avantaj asupra oponenţilor care practică un stil de joc loose şi/sau pasiv. Următorul articol va explica cum să faci deosebirea între mâini bune şi slabe şi cum să le joci preflop.

Lasă un comentariu